Au început înscrierile pentru Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2025!

Parlamentul European și Fundația pentru Premiul Internațional Charlemagne de la Aachen organizează și în acest an „Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni” prin care sunt susținute proiectele conduse de tineri care au ca obiectiv consolidarea democrației și sprijinirea participării active.

Sunt eligibili tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani și reședința într-unul dintre statele membre ale UE. Proiectele pot fi depuse fie în calitate de solicitant individual, fie în numele unei organizații sau al unui grup de tineri.

Cele trei proiecte europene câștigătoare primesc următoarele premii:

  • premiul I: 7500 euro,
  • premiul al II-lea: 5000 euro,
  • premiul al III-lea: 2500 euro.

Reprezentanții fiecărui proiect național câștigător sunt invitați la ceremonia de decernare a premiului și primesc o invitație de a vizita Parlamentul European (de la Bruxelles sau de la Strasbourg).

Pentru a fi eligibile proiectele trebuie să fi dat rezultate în următoarele domenii:

  • promovarea cooperării și a înțelegerii atât în întreaga Europă, cât și la nivel internațional, pe baza valorilor democratice (cum ar fi, de pildă, respectarea demnității umane, libertatea, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului);
  • promovarea unui sentiment comun al identității europene și al integrării europene;
  • încurajarea altor tineri din Europa să se implice în democrația noastră;
  • oferirea unor exemple concrete de europeni care trăiesc împreună ca o singură comunitate.

Termenul limită de depunere este 30 ianuarie 2025.

Mai multe detalii despre acest apel regăsiți aici.

Sursa: youth.europarl.europa.eu

Articol in: Tineret