Concursul naţional de proiecte de tineret și studenți 2025

Anunț de participare
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – MMFTSS lansează Concursul naţional de proiecte de tineret și studenți (CNPTS). Apelul de proiecte este organizat în baza Ordinului Ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale nr. 374/2025 și a Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.
Bugetul total alocat Concursului naţional de proiecte de tineret și studenți este de 3.000.000 lei, repartizat astfel:
- pentru linia de finanțare destinată proiectelor de tineret – 1.500.000 lei,
- pentru linia de finanțare destinată proiectelor studențești – 1.500.000 lei,
cu o limită maximă pe proiect de 150.000 lei.
În cadrul concursului un solicitant poate depune maximum două proiecte, în cadrul aceleiași linii de finanțare.
Pentru anul 2025, prioritățile și măsurile sunt următoarele:
Prioritatea 1. Facilitarea accesului tinerilor la învățare continuă (formală, nonformală și informală) și cultură de calitate
Măsuri:
- Organizarea unor activități de sprijinire timpurie a tinerilor, pentru orientare în carieră și consiliere vocațională, în special pentru cei aflați în situații de risc.
- Furnizarea unor programe de formare în domeniul industriilor culturale și creative.
- Organizarea de evenimente (tabere, târguri, expoziții, festivaluri, competiții cultural-artistice etc.) care să promoveze potențialul cultural și turistic al țării (ex. artă populară, meșteșuguri tradiționale etc.).
- Organizarea de activități și evenimente în domeniul științific și tehnologic (cercetare, dezvoltare și inovare).
- Susținerea antreprenoriatului ca soluție durabilă pentru dezvoltarea domeniilor culturale, creative, științifice și tehnologice.
Prioritatea 2. Promovarea sănătății și a educației pentru sănătate
Măsuri:
- Organizarea unor sesiuni de formare a tinerilor în domeniul primului ajutor.
- Conștientizarea tinerilor, prin campanii, ateliere de lucru, sesiuni informative, cu privire la efectele consumului de alcool, tutun, droguri și alte substanțe nocive, precum și ale violenței de orice tip.
- Promovarea educației pentru un stil de viață sănătos în rândul tinerilor.
Prioritatea 3. Susținerea participării tinerilor și a organizațiilor de/ pentru tineret la procesul decizional
Măsuri:
- Oferirea unor oportunități de „învățare a participării” (ateliere de lucru, dezbateri, platforme, formare a voluntarilor în domeniul participării etc.).
- Sprijinirea înființării de consilii consultative și forumuri de tineret la nivel local.
- Formarea unor voluntari în vederea implicării în programe de dezvoltare durabilă, colectare selectivă a deșeurilor, ameliorarea efectelor nocive ale schimbărilor climatice.
Prioritatea 4. Crearea și susținerea de oportunități pentru tinerii din zonele rurale, în vederea diminuării decalajelor dintre urban și rural
Măsuri:
- Crearea unor “spații” de dialog între tinerii din mediul rural și factorii de decizie pentru a împuternici tinerii din mediul rural să participe la procesele de luare a deciziilor care le afectează viața.
- Formarea lucrătorilor de tineret în mediul rural.
- Organizarea unor sesiuni de orientare în carieră și consiliere vocațională pentru tinerii din mediul rural.
Calendarul de desfășurare al Concursului național de proiecte de tineret și studenți
Nr. crt. | Dată/ Perioadă | Etapă |
1. | 15 aprilie – 14 mai 2025 | Perioada de depunere a proiectelor de tineret/ studențești |
2. | 15 mai – 11 iunie 2025 | Evaluarea proiectelor de tineret și studențești |
3. | 12 iunie 2025 | Afișarea rezultatelor |
4. | 13 iunie – 17 iunie 2025 | Depunerea contestațiilor |
5. | 18 iunie – 24 iunie 2025 | Analiza contestațiilor |
6. | 24 iunie 2025 | Afișarea rezultatelor contestațiilor și a rezultatelor finale ale concursului |
7. | 25 iunie – 16 iulie 2025 | Perioada de contractare |
8. | 17 iulie – 26 octombrie 2025 | Perioada de desfășurare a proiectelor finanțate la concurs |
Documentele se depun, în perioada 15 aprilie – 14 mai 2025, de luni până joi, între orele 08:00 -16:00 și vineri, între orele 8:00-14:00, cu excepția sărbătorilor legale, astfel:
– fizic sau prin poștă/curierat, în plic sigilat, cu mențiunea „Concursul național de proiecte de tineret și studenți – Linia de finanțare tineret / Linia de finanțare studenți”, la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – București, Sector 1, Piața Montreal nr. 10 – Intrarea F, etajul 3, camera 12D.
sau
- e-mail la adresa tineret@mmuncii.gov.ro, pentru linia de finanțare tineret sau concurs.studenti@mmuncii.gov.ro, pentru linia de finanțare studenți.
În cazul depunerii prin poștă/curierat, plicul va avea data de trimitere cel târziu termenul limită prevăzut în anunțul de participare, respectiv 14 mai 2025. Solicitanții, care optează pentru această modalitate de depunere, vor transmite dovada expedierii documentelor, prin e-mail, la adresele precizate anterior.
Contestațiile la Concursul național de proiecte de tineret și studenți se depun la adresa de e-mail: concurs.tineret@mmuncii.gov.ro, pentru linia de finanțare tineret și la adresa de e-mail: concurs.studenti@mmuncii.gov.ro, pentru linia de finanțare studenți, până la ora 23:59 a ultimei zile din perioada alocată depunerii acestora.
Detalii suplimentare referitoare la concurs se pot obţine de pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (www.mfamilie.gov.ro ) sau se pot solicita la adresele de e-mail anterior precizate.
Metodologia pentru Concursul National de Proiecte de Tineret și Studenți – OMMFTSS nr. 374 din 2025
Metodologia pentru Concursul National de Proiecte de Tineret și Studenți – OMMFTSS nr. 374 din 2025