Tabăra naţională de Speologie şi Fotografie Subterană, ediția VI

Tabăra naţională de Speologie şi Fotografie Subterană, ediția VI

Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Alba organizeaza in perioada 28 august04 septembrie 2018 “Tabăra naţională de Speologie şi Fotografie Subterană, ediția VI”, gazduita in incinta Centrului de Agrement Arieșeni, un eveniment ce constă într-o serie de ateliere zilnice si un program interactiv.

Tematica este specifică activităţilor de agrement montan, respectiv speologiei, în principal a tehnicilor de fotografiere în subteran, conştientizarea tinerilor asupra arealului protejat, educaţie ecologică, dezvoltare personala.

Cele 5 ediţii anterioare ale acestui proiect au avut un real succes, peste 380 de tineri participanti au fost initiati in tehnica fotografiei, au reusit să aducă în prim plan locaţia Centrului de Agrement Arieşeni, cu  frumuseţile M-ţilor Apuseni. In timpul expeditiilor realizate, participantii au facut o multime de fotografii si filmulete, care s-au concretizat in expoziţii la Centrul de Agrement Arieseni si virtuale foto-video, ce au demonstrat încă odată entuziasmul şi implicarea participanţilor la astfel de activităţi de tabără.

Toate costurile de cazare si  masă sunt gratuite, acoperite de către organizatori cu finanțarea Ministerului Tineretului și Sportului. Tinerii participanți vor trebui să suporte costul intrarilor  la obiectivele turistice ( pestera Ursilor , pestera Meziad, pestera Rosia, Ghetarul de la Scarisoara)  si cheltuielile de transport dus-întors până la Centrul de Agrement Arieșeni. Transportul din Alba Iulia la Arieșeni și retur se realizeaza organizat, cu autocar taxat, contra cost.

Numar de locuri disponibile: 70.

Condiții de participare (sunt și criterii eliminatorii – vezi anexa 1.4 atașată):

  • să fie elevi/tineri cuprinşi într-o formă de învăţământ (adeverinţa din partea unităţii de învăţământ)
  • vârsta: 10-20 ani;
  • cetăţeni români cu domiciliul în România;
  • să fie apţi din punct de vedere medical;
  • să aibă acordul scris al părinţilor, în vederea participării la tabără (în cazul minorilor);
  • să nu mai fi participat în nicio altă tabără organizată de Ministerul Tineretului și Sportului sau de o direcție din subordine în anul 2018.

 

Dosarul de selecţie va cuprinde:

  • Copie act identitate (CI sau CN);
  • Formular înscriere (este atașat mai jos – anexa 1.3)
  • Adeverinta medicala cu mentiunea apt pentru tabara;
  • Acord parental in cazul copiilor cu varsta sub 18 ani (formularul este atașat);
  • Diplome/certificate/adeverinţe/contracte de voluntariat/recomandări, etc.- în copie.
  • Adeverință de elev din partea unității de invățămant unde sunt înscriși.

Toate documentele menționate mai sus vor fi transmise către DJST Alba în format electronic (scan), sau prin poștă, iar în momentul sosirii in tabara, toti participantii sunt rugati sa prezinte in original urmatoarele documente: formular de inscriere, acord parental, adeverință de elev si adeverință medicală.

Înscrierile se fac personal la sediul Instituție, prin e-mail la djst.alba@mts.ro, sau prin poștă la adresa: DJST Alba, str. Dr.Ion Rațiu, nr. 34, Alba Iulia, jud. Alba.

Înscrierile se fac pana in data de 29 iunie 2018.

Relaţii suplimentare puteţi solicita la telefon 0258/832768, 0258/834510, sau e-mail: djst.alba@mts.ro

Vă așteptăm cu drag!

Documente atașate:

Tabara Nationala – Formular de inscriere – Anexa 1.3

criterii tabara nationala 2018

Acord parental